Acupunctura
Acupunctura consta in inteparea anumitor puncte de pe piele, pentru mentinerea starii de sanatate, sau, in conceptia medicinii traditionale chineze, pentru echilibrarea energiilor.
In urma cu mii de ani, chinezii credeau ca bolile sunt produse de spiritele rele care salasluiesc in corpul omului bolnav. In baza acestei credinte ei au inceput sa intepe pielea bolnavilor, mai intai cu pietre foarte ascutite, apoi cu aschii de bambus si oase de animale, iar mai tarziu cu ace confectionate din metale sau aliaje. Dupa ce au renuntat a mai crede in demoni, chinezii au continuat sa trataze bolnavii prin inteparea pielii, dupa ce constatasera ca, folosind aceasta metoda, usureaza unele suferinte, mai ales durerile.
Din China , acupunctura a patruns in Corea, Japonia si Vietnam , in secolul al VI-lea. Prima tara europeana in care s-a practicat acest mijloc de tratament a fost Franta, tara in care a fost redactat primul tratat de acupunctura intr-o limba europeana. In Romania se vorbeste despre acupunctura prima data dupa anul 1930. Printre cei dintai care au practicat-o se numara dr. N. Vatamanu si dr. I. Bratu. Acupunctura a fost recunoscuta oficial de Ministerul Sanatatii in anul 1958, in prezent aceasta practicandu-se de numerosi medici ca o a doua specialitate, cele mai importante centre aflandu-se la Bucuresti, Calan, Cluj-Napoca, Eforie Nord, Iasi, Timisoara etc.
Multa vreme chinezii au incercat sa explice mecanismele acupuncturii facand apel la principiile filosofiei Tao, care considera Universul un tot format din materie si energie, stapanit de doua forte, numite Inn - Iang. Aceste forte, care stau la baza Universului, sunt intr-o continua miscare, una urmand celeilalte, la infinit. Vechii chinezi mai spuneau ca omul este in armonie cu Universul. Se considera ca atunci cand legaturile dintre om si Univers sunt perturbate, se va produce boala, iar cand ele se rup inseamna moarte. Medicina traditionala chineza spune ca prin corpul omului viu circula fara intrerupere mai multe feluri de energii care intretin activitatea tuturor organelor si apara organismul de orice agresiune.
Aceste energii circula prin niste canale denumite meridiane, astfel incat fiecare meridian are legaturi directe cu un anumit organ al carui nume il si poarta. Pe traseul acestor meridiane se gasesc puncte de acupunctura pe care specialistii le stimuleaza cu diverse mijloace cum ar fi : ace de acupunctura, masaj, curenti speciali, campuri magnetice, vibratii sonore, injectare de vitamine, raze laser etc. In conceptia medicinii traditionale, scurgerea armonioasa a energiilor prin meridiane inseamna sanatate, iar perturbarea ei, boala.
Cauzele perturbarii scurgerii energiilor sunt foarte numeroase: frigul, umiditatea, bucuria, spaima, tristetea, oboseala, alimente daunatoare, relatii sexuale exagerate, traumatisme etc. Pentru precizarea diagnosticului, medicul traditionalist foloseste patru metode: interogatoriul ( intrebari despre debutul bolii, evolutia simtomelor, modul de viata, conditiile de munca ale pacientului etc ), inspectia (examinarea bolnavului in intregime pentru descoperirea unor defecte fizice, a unor tumori s.a.) , ascultarea respiratiei, palparea pulsului. Spre deosebire de pielea din jur, cea pe care se afla punctul de acupunctura are unele proprietati electrice, fapt pentru care punctele pot fi localizate cu o foarte mare precizie cu ajutorul unor aparate electronice special construite.
A fost descoperita in jurul punctelor de acupunctura active o coroana de electroni ce dispare imediat dupa stimularea lor. In tesuturile situate sub punctul de acupunctura se afla o bogata retea de fibre nervoase si vase de sange. Celor care sustin ca acupunctura este o metoda sugestiva li se prezinta un argument ce nu mai poate fi contestat: ea se practica cu succes atat la copii cat si la unele animale, unde nu mai poate fi vorba de sugestie. Unele puncte de acupunctura coincid cu punctele de pe piele folosite de homeopati, cu punctele Valleix situate pe traseul nervului sciatic si cu cele ale muschilor etc.
Recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii, acupuntura poate fi aplicata intr-un numar mare de suferinte, printre care: dureri, palpitatii, hipertensiune arteriala in stadiu initial, constipatie, balonari, urticarie cronica, astm bronsic, insomnie, oboseala, impotenta sexuala, frigiditate, tulburari ale poftei de mancare s.a..